Ce presupune procedura de mediere?

Medierea se desfășoară într-un cadru restrâns comparativ cu instanţa de judecată, ceea ce înseamnă că vor fi prezente doar părţile (însoţite sau nu de avocaţi, consilieri sau persoane de încredere) și mediatorul, tocmai pentru a se crea o atmosferă relaxantă pentru ele.

În cazul în care părţile doresc să vină la mediere însoţite de avocaţi, consilieri sau persoane de încredere, chiar rude sau prieteni foarte buni, aceștia pot participa la ședinţa/ședinţele de mediere, semnand un acord de confidenţialitate.

Medierea include două faze: faza premergătoare procedurii medierii, în care părţile vin să se informeze cu privire la avantajele medierii; după ce au luat la cunoștinţă acestea, părţile se hotărăsc cu privire la acceptatea sau neacceptarea medierii și trimit invitaţia la mediere părţii adverse prin intermediul mediatorului.

O a doua fază este medierea propriu-zisă, care se poate desfășura într-o singură sesiune sau mai multe, fiind vorba atât de sesiuni comune, cât și de sesiuni separate, în funcţie de voinţa părţilor.

Dacă părţile au formulat deja o cerere de chemare în judecată sau o plângere prealabilă, se pot adresa mediatorului în orice fază a procesului și pot prezenta judecătorului contractul de mediere pentru a suspenda soluţionarea cauzei.

În cazul în care părţile ajung la o înţelegere, medierea se finalizează cu un acord de mediere. Acesta poate fi acord total, ceea ce înseamnă că părţile s-au înţeles cu privire la toate problemele ce au facut obiectul medierii, dar și parţial, atunci când doar o parte din probleme au fost soluţionate. După finalizarea acordului, părţile vor merge la notar sau la instanţa de judecată, după caz, pentru incuviintare sau autentificare.

În cazul unui acord parţial, părţile găsesc o altă modalitate de soluţionare a problemelor rămase nerezolvate, respectiv arbitraj sau instanţa de judecată.

De asemenea, există și posibilitatea în care părţile nu se înţeleg. Drept urmare, se semnează un proces verbal de închidere a procedurii de mediere, iar părţile pot alege o altă cale de soluţionare a disputei născute.

Diamond
CERTIND
EximBank
WFS
Libraria Eminescu
Strategic
Hospice
Olimpic
Apulum94
Zizin
Coface
Tribuna Economica
Comunicate de presa