FUNDATIA FONDUL CAROL I
HEITEC

„Urez Camerei de Comert si Industrie din Capitala sa fie pilda neclintita si ca munca ei pe campul economic, de-a pururea inspirata de interesul general al tarii, sa fie spornica si rodnica", declara regele Carol l, in 1911, cu ocazia inaugurarii Palatului Camerei si al Bursei. De atunci au trecut mai mult de 100 de ani, insa cladirea cu fatada monumentala, bogat decorata, avand un portal dominat de figurile alegorice ce simbolizeaza industria si comertul, peste care au trecut doua razboaie mondiale si doua cutremure devastatoare este, inca, un punct de referinta in peisajul arhitectonic al Capitalei.

In luna octombrie 2008, imobilul a reintrat, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, in patrimoniul Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, institutie care-si propune sa redea sediului sau istoric anvergura si stralucirea de altadata, astfel incat sa redevina ceea ce a fost in perioada interbelica – „casa oamenilor de afaceri".

Obiectivul este ambitios, insa realizabil. Camera isi manifesta intreaga determinare pentru a duce la bun sfarsit acest proiect ce vizeaza consolidarea cladirii, cu pastrarea arhitecturii initiale, modernizarea si dotarea acesteia conform standardelor actuale, astfel incat, in cativa ani, in inima Bucurestiului, in imediata vecinatate a Bancii Nationale a Romaniei, comunitatea de afaceri sa dispuna de un centru de afaceri modern, capabil sa gazduiasca congrese si conferinte internationale, seminarii si cursuri. Nu vor fi uitate proiectele culturale si cele initiate de mediul academic si de cel universitar.

Pentru a reusi acest proiect, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti a deschis Fundatia Fondul Carol I, destinata punerii in practica a planurilor sale ambitioase. Fundatia Fondul Carol I este condusa de prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, presedintele CCIB, presedinte de onoare fiind ASR Principele Jean de Luxembourg.

Va invitam sa va alaturati proiectului „Palatul Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, casa oamenilor de afaceri" prin donatii si sponsorizari.

Implicarea dumneavoastra personala si a companiei pe care o conduceti reprezinta un gest de mare noblete, care va garanta reusita acestui proiect. Aceasta generoasa sustinere va fi mediatizata in materialele promotionale legate de proiect si in publicatiile Camerei.

Va asteptam alaturi de noi!


Pentru donatii si sponsorizari:
Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti – Fondul Carol I
Cont: RO58 INGB 0001 0081 6998 8910 (lei)
Cont: RO50 INGB 0001 0081 6998 4010 (dolari)
Cont: RO07 INGB 0001 0081 6998 0710 (euro)
deschise la ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala Bucuresti, ING Office Unirii

WFS
Libraria Eminescu
CARANDA
SYNEVO
Strategic
TipTop
Howtoweb
Madora
SEMA PARC
TUV
EximBank
Hospice
Olimpic
Apulum94
Zizin
Coface
Tribuna Economica
Comunicate de presa