1

 

Camera de Comerț și Industrie a Muncipiului București (CCIB) are plăcerea să vă informeze că o misiune economică din Etiopia organizată de Camera de Comerț și Asociații Sectoriale din Addis Abeba (AACCSA) cu sprijinul Ambasadei României din această țară se va afla în România în perioada 22 – 26 mai 2017. Delegația este condusă de dl. Elias Geneti, președintele AACCSA, însoțit de alți doi membri ai conducerii acesteia și un grup de 40 oameni de afaceri din diverse domenii (industrie, agricultură, servicii), fiind cea mai mare misiune economică etiopiană organizată în România. Catalogul cu participanții la misiune, profilul firmelor pe care le reprezintă se anexează.

De menționat interesul membrilor delegației pentru importul unei game largi de produse românești cum ar fi autoturisme și piese de schimb, mașini și tehnică agricolă, produse electrotehnice și electronice de uz casnic, tehnică de calcul și birotică, mobilă, inclusiv de birou, materiale de construcții, produse chimice pentru curățenie, confecții textile și tricotaje, încălțăminte și produse din piele,  cereale și produse alimentare, etc.

În marja vizitei în România, CCIB organizează și vă invită miercuri, 24 Mai 2017, între orele 10,00 – 13,00 la Palatul CCIB din str. Ion Ghica nr. 4 (vis-a-vis de sediul BNR) la evenimentul:

 

FORUMUL DE AFACERI ROMÂNIA – ETIOPIA

 

care vă oferă ocazia de a face cunoștință cu membrii misiunii economice din Etiopia, să aflați oportunitățile pe care le propune mediul de afaceri din această țară, având posibilitatea, la rândul Dvs., să vă prezentați oferta de export sau interesul de a importa produse etiopiene.

În cadrul Forumului și după încheierea acestuia vor avea loc întâlniri de afaceri B2B pe care, în principiu, le putem organiza în sediul nostru pe întreaga perioadă a vizitei delegației. Întrucât delegația din Etiopia va vizita TIBCO, aveți ocazia să lansați invitații pentru ca firmele din misiunea economică să vă viziteze standurile din Târg în zilelele de 25 și 26.05 sau să-i invitați la firma Dvs. pentru convorbiri mai concrete.

Participarea la forum este gratuită.

Pentru confirmări participare și detalii suplimentare persoane de contact:

Mircea Toader, consilier al președintelui pentru relații internaționale, telefon 0723.144.663 /0725167894, E-mail: mircea.toader@ccib.ro;

Ștefan Toader, consilier relații internaționale E-mail: stefan.toader@ccib.ro;

Sandra Lăsculescu, consilier relații internaționale, sandra.lasculescu@ccib.ro

CERTIND
EximBank
WFS
Libraria Eminescu
Strategic
Hospice
Olimpic
Apulum94
Zizin
Coface
Tribuna Economica
Comunicate de presa