Este necesar un mecanism de prevenire a crizei
Autoritatile ar trebui sa aiba o viziune pe termen mediu si lung la nivel politic si administrativ, pentru stabilitate, si sa dezvolte un mecanism de prevenire a crizelor, astfel incat economia sa se dezvolte constant, apreciaza Mihai Rohan, presedintele CIROM, conform esimplu.ro.
„La nivelul statului, ar trebui sa existe o viziune pe termen mediu si lung atat la nivel politic, cat si administrativ. Ar trebui sa existe o preocupare pentru mentinerea unui mediu politic stabil si pentru dezvoltarea unui mecanism de prevenire a crizelor/problemelor prin identificarea potentialelor zone de risc la nivel macroeconomic si prin gasirea, din timp, a unor solutii care sa aduca o dezvoltare constanta a economiei”, a declarat Rohan.
Seful CIROM (Patronatul din industria cimentului si a altor produse minerale pentru constructii din Romania) afirma ca pentru a putea incuraja o redresare mai rapida a pietei constructiilor, care a consemnat scaderi importante de la declansarea crizei, este foarte important sa existe un dialog permanent intre stat si mediul privat, precum si implicare din partea ambelor parti.
Relansarea creditarii este un alt factor cheie pentru redresarea pietei constructiilor si, implicit, a celei a materialelor de constructie, iar jucatorii importanti din mediul bancar ar trebui sa faciliteze accesul companiilor la produsele de finantare.
Acest lucru ar avea un impact direct asupra consumului si asupra redresarii pietei, intrucat ar face posibila finalizarea proiectelor deja incepute, lansarea unor obiective in toate cele trei sectoare (constructii rezidentiale, nerezidentiale si ingineresti) si, implicit, cresterea cererii de materiale, conform sursei citate.
Totodata, capacitatea statului si a companiilor locale de a absorbi fondurile puse la dispozitie de Uniunea Europeana este un alt aspect care va juca un rol important in dezvoltarea economiei locale si in dinamica pietei constructiilor.
„Resursele exista si asteapta doar sa fie accesate. Ele reprezinta o alternativa viabila pentru obtinerea lichiditatilor necesare demararii si finalizarii proiectelor incepute. De aceea, dezvoltarea de proiecte coerente si concentrarea pe atragerea acestor fonduri ar trebui sa fie una dintre prioritatile existente atat in mediul privat, cat si in mediul institutional”, apreciaza Rohan.
Pe de alta parte, reducerea taxelor ar ajuta la imbunatatirea situatiei existente pe piata si la stimularea investitiilor.
„In lipsa accesului facil la creditare, companiile ar putea utiliza resursele pastrate in urma reducerii fiscalitatii pentru dezvoltarea propriei afaceri. Aceasta masura ar fi una dintre solutiile cele mai la indemana pentru incurajarea investitiilor si pentru dezghetarea situatiei de pe piata”, a mai afirmat presedintele CIROM.
Acesta estimeaza ca in 2010, vanzarile de ciment din Romania vor inregistra un declin de aproximativ 15%, influentate, printre altele, de situatia „destul de schimbatoare” din mediul de guvernare, de scumpirile anuntate pentru aceasta toamna, care favorizeaza scaderea cererii de materiale de constructie, precum si de „probabilitatea mica” a inceperii marilor proiecte de infrastructura anuntate de stat.
In plus, in cazul in care conditiile meteo vor fi mai aspre in aceasta iarna, scaderea vanzarilor ar putea fi chiar de 20%. Consumul si productia de ciment au scazut cu aproximativ 30% in 2009, la circa opt milioane de tone. Rohan sustine ca piata locala a constructiilor ar putea reveni pe crestere cel mai devreme in 2012: „Desi contextul actual face foarte dificila realizarea de predictii, am putea spune ca 2012 va fi primul an adevarat de crestere dupa perioada de criza (anul 2011 este probabil sa fie o perioada marcata de stagnarea pietei). Cu privire la acest aspect, trebuie, totusi, sa tinem cont de faptul ca anul viitor, evolutia pietei va fi la fel de incerta ca in ultimii doi ani.”
V.V.
Articol vizualizat de 74 ori.

