Uniunea Europeana este pe moarte

Inchiderea spre sine afisata de tarile membre de la ultima extindere ameninta insasi existenta Uniunii. In lipsa de lideri ambitiosi si de anvergura, ar putea, pur si simplu sa dispara, afirma Charles Kupchan, profesor si fost consilier al lui Bill Clinton, intr-un articol publicat in Washington Post si citat de EurActiv.ro.

Uniunea Europeana este pe moarte. Nu este o moarte violenta, nici o moarte tragica, ci o lunga agonie, atat de lenta incat am putea intr-o zi privi peste Atlantic si sa vedem ca proiectul european – care credeam ca era bine stabilit de mai mult de o jumatate de secol – nu mai este, scrie Washington Post.

Declinul Europei este partial economic. Multe tari europene au platit un tribut greu crizei financiare, iar nivelul indatorarii statelor si incertitudinile plutind asupra bancilor continentului sunt alarmante. Si totusi, aceste calamitati sunt o nimica toata in comparatie cu raspandirea unei boli mult mai grave: de la Londra la Berlin, trecand prin Varsovia, Europa cunoaste o renationalizare a peisajului sau politic, fiecare tara cramponandu-se acum de suveranitatea ei, la care era inainte dispusa sa renunte pentru implinirea unui vis colectiv.

Europenii nu mai par sa se preocupe de binele comun. Ei se intreaba ce le aduce UE si daca merita. Daca continua pe aceasta cale, ei ar putea submina unul dintre cele mai marcante si mai ambitioase proiecte ale secolului 20: cel al unei Europe unite, in pace cu ea insasi, si afirmandu-si puterea ca un intreg coerent. Ceea ce ar duce la o multitudine de natiuni imprastiate, fara influenta geopolitica, iar Statele Unite ar pierde un partener gata sa le ajute in misiunile internationale si dispunand de mijloacele necesare.

Proiectul european nu mai suscita interes
Dezinteresul pentru proiectul european castiga chiar si Germania, a carei obsesie de a elimina rivalitatile nationale, surse de conflict, o asezase in rolul de motor al Europei. Reticenta Berlinului de a ajuta Grecia in plin colaps financiar a marcat o ruptura cu spiritul binelui comun care caracteriza proiectul european.

Populismul de dreapta ia avant, in principal din cauza unei renasteri a ostilitatii impotriva imigrantilor. Acest nationalism dur nu este indreptat numai impotriva minoritatilor, ci denunta, de asemenea, pierderea autonomiei care vine la pachet cu uniunea politica. In Ungaria, de exemplu,  partidul Jobbik, la limita xenofobiei, a castigat 47 de locuri la alegerile din acest an, fata de niciunul in 2006. Chiar si intr-o tara traditional toleranta precum Olanda, Partidul pentru Libertate (PVV), formatiune de extrema dreapta, a adunat 15% din voturi si a obtinut cu doar sapte locuri mai putin decat primul partid al tarii.

Renationalizarea peisajului politic european este, in primul rand, o consecinta a schimbarii de generatii. Pentru europenii care au crescut in timpul celui de-al doilea razboi mondial sau in timpul razboiului rece, proiectul european era o modalitate de a scapa de un trecut criminal. Lucrurile sunt diferite pentru tinerii europeni de astazi: potrivit unui sondaj recent, francezii care considera UE ca fiind o garantie a pacii pe continent sunt aproape de doua ori mai numerosi in categoria de varsta peste 55 de ani decat in cea sub 36 de ani. Nu-i de mirare, atunci, ca noii lideri europeni interpreteaza valoarea Uniunii Europene prin calcule reci cost-beneficiu si nu ca pe un articol de credinta.

V.V.