Locomotiva Europei

De ce e nevoie ca Germania sa se schimbe, atat de dragul ei insesi, cat si al altora. 

Oriunde in lume, Europa este in general considerata ca un continent a carui economie este rigida si sclerotica, ai carui oameni nu se prea inghesuie sa munceasca si depind de asigurarile sociale si a carui baza industriala este invechita si in declin – mecanisme si parghii rupte care condamna lumea veche la un viitor sumbru. Ca si in cele mai multe clisee, exista si aici ceva adevar. Cu toate acestea, realizarile Germaniei, cea mai mare economie a Europei, spun o poveste destul de diferita.

Cu un deceniu in urma, Germania era bolnavul Europei, cu crestere lenta si rata ridicata a somajului, cu producatori mari care atacau strainatatile intr-o cautare disperata de costuri mai scazute. Acum, in ciuda recesiunii, somajul este mai mic decat acum cinci ani. Cu toate ca Germania a cedat recent Chinei pozitia de cel mai mare exportator din lume, expertiza sa in domeniul exporturilor ramane aceeasi. Ca pondere din PIB, excedentul sau de cont curent va fi in acest an mai mare decat cel al Chinei.

Acest lucru contrazice imaginea pe care America si Asia o au despre Europa: un continent ruinat, incapabil de schimbare. Si, pentru restul Europei, conteaza ca exista o economie puternica in centrul geografic si politic al continentului. Cu toate acestea, in mod paradoxal, succesul Germaniei cauzeaza probleme vecinilor sai, probleme pe care acestia, dar si Germania, trebuie sa le rezolve.

Vechiul si noul
Flexibilitatea impresionanta a Germaniei este consecinta unor virtuti vechi combinate cu altele noi. Vechiul sistem de gestionare a procesului de construire a consensului i-a ajutat pe angajatori sa-si pastreze sindicatele aproape atunci cand costurile trebuia sa fie mentinute scazute. Faimoasele Mittelstand (intreprinderi mici si mijlocii, de multe ori aflate in proprietate familiala) au parcurs acest sistem, pas cu pas, stabilind ce sa faca in Germania, ce sa trimita in strainatate si ce sa externalizeze.

In acelasi timp, politica economica a luat o directie noua, de liberalizare. Guvernul Schröder a introdus reforme pentru piata fortei de munca si a sistemelor de asistenta sociala in 2003-2004; stimulate de acestea si de presiunile concurentiale ale monedei unice europene, companiile germane au mentinut salariile reale la valori scazute, fara nici o mila. Costurile salariale unitare au scazut cu o medie anuala de 1,4% in perioada 2000-2008 in Germania, in comparatie cu un declin de 0,7% in America si o crestere de 0,8% si 0,9% in Franta si, respectiv, Marea Britanie. Desi recesiunea de anul trecut a lovit serios Germania, economia acesteia este acum intr-o forma mult mai buna decat era cu un deceniu in urma – lucru care ar trebui sa fie luat in considerare in Franta, unde presedintele Nicolas Sarkozy este impotriva externalizarilor, precum si in sudul Europei, care se da peste cap pentru a mentine salariile supergeneroase si pietele restranse ale fortei de munca.

Germania este, pe buna dreptate, mandra de capacitatea sa de a controla costurile si a continua sa exporte. Dar trebuie, de asemenea, sa recunoasca faptul ca succesul sau a fost obtinut, in parte, in detrimentul vecinilor sai europeni. Germanilor le place sa creada ca au facut un sacrificiu enorm renuntand la iubita lor marca „D” acum zece ani, dar au beneficiat, de fapt, mai mult decat oricine altcineva de pe urma monedei euro. Aproape jumatate din exporturile Germaniei merg catre alte tari din zona euro care nu mai pot recurge la devalorizare pentru a contracara competitivitatea germana.

In timp ce anglo-saxonii au aruncat cu bani in stanga si-n dreapta, germanii au continuat sa economiseasca. Investitiile interne, insa, nu au tinut pasul. Rezultatul expertizei germanilor in domeniul exporturilor, combinata cu reticenta cand e vorba de cheltuire si investitii a fost un urias excedent comercial. Surplusul de economii germane a fost canalizat catre strainatate - de multe ori in active subprime in America si obligatiuni de stat in tari precum Grecia. Ar fi absurd sa sustinem ca o Germanie prudenta este responsabila de extravaganta si risipa Greciei sau de balonul de sapun imobiliar din Spania (desi cativa economisti curajosi au sustinut acest lucru).

Dati cheltuielilor o sansa
Dezechilibrele nu pot fi sustinute la infinit, indiferent daca acestea sunt deficite sau excedente. Cu toate acestea, tarile care inregistreaza excedent au tendinta sa se considere virtuoase, iar tarile care inregistreaza deficit, corupte – implicatia fiind aceea ca povara de ajustare ar trebui sa cada pe umerii debitorilor. Raspunsul Germaniei la necazurile din Grecia, Spania si alte tari din zona euro a urmat tocmai un astfel de rationament. Un ajutor acordat Greciei, altadata un subiect tabu, este acum luat in considerare, iar ministrii germani s-au declarat chiar in favoarea unui presupus Fond Monetar European. Dar ideea ca Germania ar trebui ea insasi sa purceada la ajustari, prin economisiri mai mici si o crestere a consumului si investitiilor, pare, inca, inacceptabila pentru cabinetul Angela Merkel.

Este, cu siguranta, adevarat ca vecinii Germaniei au multe de facut. Franta, Italia si Spania trebuie sa ia exemplul Germaniei si sa relaxeze pietele fortei de munca; Italia, Spania si Grecia trebuie sa-si consolideze finantele publice. Dar Germania trebuie, de asemenea, sa avanseze in procesul de liberalizare. Sistemul stufos de reglementari este prea constrangator; protectia locurilor de munca este prea rigida; sistemele de sanatate, asigurari sociale si educatie au in continuare nevoie de schimbari majore; sectorul servicii este subdezvoltat. Nu trebuie sa fii un fanatic al pietei libere ca sa crezi ca este prea greu sa pornesti o noua afacere in Germania, sau ca sa-ti faci griji ca un impozit gras care sa plateasca pentru ingrijirea sanatatii si asigurari reduce locurile de munca prost platite din servicii. Prea putine femei au locuri de munca cu norma intreaga, in parte din cauza ca alocatiile pentru ingrijirea copiilor lipsesc. Perspectivele demografice ale tarii sunt sumbre.

Un program indraznet de reforme structurale germane ar face mult in vederea impulsionarii consumului si investitiilor si, prin urmare, a cresterii PIB care ramane ingrijorator de slab. Germania isi poate permite, de asemenea, reduceri fiscale care sa stimuleze cresterea, fara a afecta finantele publice. Daca ar vrea, Germania ar vedea ca acest lucru ar fi in propriul interes: ar fi bine si pentru consumatorii germani si ar fi si in sprijinul zonei euro. Moneda unica europeana, ca si Uniunea Europeana in sine, datoreaza mult fostei conduceri germane. Cand aceasta incepe sa lipseasca, atat moneda, cat si clubul sufera – si Germania este cel mai important dintre perdanti.

Traducere si adaptare,
Virginia VALASUTEANU
virginia.valasuteanu@ccib.ro