O data in an!

La fiecare 4 martie ne aducem aminte ca, in urma cu 33 de ani, la un seism de 7,3 grade pe scara Richter, au cazut 33 de cladiri, murind in tragicul eveniment 1424 de bucuresteni.

Presa pregateste din timp „comemorarea”, iar primaria generala, ca de fiecare data, ia „atitudine”. Oare nu e cam prea putin ?!

Aflam cu aceste prilejuri ce masuri s-au luat de-a lungul vremii pentru evitarea pe viitor a unei asemenea tragedii, cate cladiri au fost consolidate, ce preocupari au edilii in acest sens si ne gandim, cu teama in suflete, ce catastrofa ar produce un eventual seism, pentru ca de facut nu s-a facut mai nimic!

Dupa cateva zile totul este dat uitarii. La care fiecare dinte noi are dreptul, pentru ca avem „cutremurele” noastre cotidiene si grija zilei de maine. Nu e valabil si in cazul edililor. Pentru ca lor le revine sarcina de a gospodari orasul si a ne feri de cele rele...

Degeaba ne uitam piezis la Sorin Oprescu, pentru ca este prea „fraged” in functie, pe umerii domniei sale apasand o reala si trista mostenire. De care ne si face vorbire:

„Din cele 354 de cladiri expertizate seismic, 120 sunt in grad zero, adica trebuie neaparat consolidate, pentru ca vor cadea la cea mai mica zguduitura”.

Si tot domnia sa ne pune in fata unei crude realitati: „Primaria a terminat de consolidat doar 2 cladiri. In felul acesta nu vom termina decat in 40 de ani!” Optimist edilul sef. Daca in 20 de ani nu s-a facut aproape nimic, inseamna ca in urmatorii 40 de ani se va face dublu...

Motivatii pentru a justifica ignoranta, neputinta, nepasarea sunt cu duiumul, le auzim de doua decenii, iar la fiecare campanie electorala ni se servesc promisiuni. Ultima gaselnita in materie de scuze se refera la reticenta locatarilor din blocurile cu bulina de a parasi temporar locuintele.

In mare parte justificabila. Unde s-a lucrat la consolidare in prezenta proprietarilor, treaba s-a facut de mantuiala, lucratorii subtilizand atat materiale, cat si bunuri care nu le apartin. Singura solutie pentru a iesi din impas este eliberarea locuintelor si crearea unui front de lucru real pentru constructori.

Ar fi nevoie de circa 4.000 de locuinte sociale, iar solutia nu se afla la indemana primarului, ci a Guvernului. Care ar putea aloca acestui scop jumatate din cele aproximativ 10.000 de apartamente goale de pe piata imobiliara. N-am auzit, insa, sa se doreasca asa ceva...

Cum nimeni nu doreste sa afle de ce am ajuns in aceasta trista si periculoasa situatie, cand la dispozitie am avut 20 de ani. Chiar asa, de ce nu s-a facut nimic in tot acest rastimp? Iata o intrebare, deopotriva pentru guvernantii si primarii care s-au succedat pret de doua decenii.

Intrebari putem pune cate dorim, de raspunsuri, insa, nu vom avea parte. E vorba de un obicei de la care autoritatile romane nu s-ar abate nici picate cu ceara. Pentru ca traim intr-o democratie mult prea originala, in care mai marii vremii nu dau socoteala pentru faptele lor. Cutuma, ce mai...

Nici cand le comit, nici mai tarziu, cum ar fi firesc, tinand seama ca noua putere instaurata are tot dreptul, nu doar sa pomeneasca de „trista mostenire”, ci sa o si ia la puricat, pedepsindu-i pe cei responsabili pentru faradelegile comise. Paradoxal, noii veniti la guvernare, tin cu cei care le-au lasat pe umeri povara. Mai pe romaneste spus, o mana spala pe alta si fata ramane in continuare murdara...

Francezii nu l-au „iertat” pe Jacques Chirac. L-au asteptat sa-si termine mandatul de presedinte al Frantei, dupa care l-au luat la intrebari pentru ceea ce a facut inainte. Da, la 76 de ani a fost trimis in judecata, acuzat fiind de deturnare de fonduri publice in perioada in care a fost primar al Parisului (1977-1995).

Motivul este ilar, daca-l comparam cu practica romaneasca in materie: presupusa  creare a 35 de locuri de munca fictive, pentru persoane apropiate politic de fostul presedinte... Alta democratie, alt model de stat de drept, alta justitie, cu judecatori precum Xaviere Simeoni, caruia nu i-a tremurat mana sa semneze trimiterea in fata Tribunalului corectional din Paris a fostului primar si presedinte francez!

Cand asa ceva va fi posibil si la noi, abia atunci vom putea spune ca traim in democratie, intr-un stat de drept. Din pacate, avem de asteptat un timp nedeterminat! Macar de ochii lumii putea fi sacrificat un primar si intrebat, cu mijloacele specifice justitiei, pe ce s-au cheltuit banii alocati consolidarii cladirilor cu risc seismic ridicat.

Cat priveste lucrarile de consolidare a cladirilor grav afectate de precedentele cutremure, slabe sperante sa se miste ceva. La anul, pe 4 martie 2011, daca om fi sanatosi si scapam de un cataclism, voi putea republica acest articol, probabil fara sa-i schimb nici o virgula...

Emil MUNTEANU
e.munteanu@yahoo.com