Camera de Comert si Industrie a Muncipiului Bucuresti
Anul V, Nr. 10 (219) 10-16.03.2010 > Punct de vedere
Europa 2020

O noua strategie economica in Europa

Comisia Europeana a lansat recent strategia Europa 2020 pentru iesirea din criza si pregatirea economiei UE pentru deceniul urmator. Comisia identifica trei factori cheie pentru cresterea economica, de aplicat prin actiuni concrete la nivelul UE si la nivel national: o crestere inteligenta (promovarea cunoasterii, inovarii, educatiei si societatii digitale), o crestere durabila (o productie mai competitiva, cu o utilizare mai eficienta a resurselor) si o crestere economica favorabila incluziunii (o mai mare participare la piata fortei de munca, dobandirea de competente si lupta impotriva saraciei). Aceasta batalie pentru crestere economica si locuri de munca necesita asumarea responsabilitatii la cel mai inalt nivel politic si mobilizarea tuturor partilor interesate din intreaga Europa. Sunt stabilite cinci obiective care definesc nivelul la care ar trebui sa se situeze Europa in 2020, in raport cu care vor fi evaluate progresele, arata europa.eu

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso: „Miza strategiei Europa 2020 este legata de ceea ce trebuie sa facem astazi si maine pentru a reaseza economia UE pe drumul cel bun. Criza a scos la lumina probleme fundamentale si tendinte lipsite de viabilitate pe care nu le mai putem ignora. Europa are un deficit de crestere care ne pune viitorul in pericol. Trebuie sa ne rezolvam in mod decisiv vulnerabilitatile si sa fructificam numeroasele noastre avantaje. Avem nevoie sa construim un nou model economic bazat pe cunoastere, pe o economie cu un nivel redus de emisii de carbon si cu un grad ridicat de ocupare a fortei de munca. Aceasta batalie necesita mobilizarea tuturor partilor interesate din Europa.”

In primul rand, Europa trebuie sa invete din experienta crizei economice si financiare globale. Economiile noastre sunt intrinsec legate. Niciun stat membru nu poate aborda eficient provocarile globale printr-o actiune izolata. Suntem mai puternici atunci cand lucram impreuna, iar reusita iesirii din criza depinde, prin urmare, de o stransa coordonare a politicii economice. Imposibilitatea realizarii acestui lucru ar putea conduce la un „deceniu pierdut″ de declin relativ, la o deteriorare permanenta a cresterii si la niveluri ridicate de somaj structural.

In consecinta, strategia Europa 2020 propune o viziune pentru economia sociala de piata a Europei in urmatorul deceniu si se bazeaza pe trei domenii prioritare care se intrepatrund si se stimuleaza reciproc: cresterea economica inteligenta, dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere si inovare; cresterea economica durabila, promovarea unei economii competitive, cu emisii scazute de carbon si o utilizare eficienta a resurselor; precum si cresterea economica inclusiva, promovarea unei economii cu un grad ridicat de ocupare a fortei de munca, care sa genereze coeziune sociala si teritoriala.

Progresele realizate in directia acestor obiective vor fi masurate fata de cinci indicatori de referinta reprezentativi la nivel UE, pe care statele membre vor fi invitate sa le traduca in indicatori de referinta nationali care reflecta punctele de plecare:

  • 75% din populatia in varsta de 20-64 de ani trebuie sa fie angajata,
  • 3% din PIB-ul UE trebuie sa fie investit in cercetare si dezvoltare,
  • obiectivele climatice si energetice „20/20/20″ trebuie sa fie indeplinite,
  • ponderea abandonului scolar timpuriu trebuie sa fie sub 10%, iar cel putin 40% din generatia tanara trebuie sa aiba studii universitare,
  • trebuie redus cu 20 de milioane numarul persoanelor expuse riscului saraciei.

Pentru indeplinirea acestor obiective, Comisia propune o agenda Europa 2020 constand dintr-o serie de initiative-pilot. Punerea in aplicare a acestor initiative este o prioritate comuna, care necesita masuri la toate nivelurile: organizatiile de la nivelul UE, statele membre, autoritatile locale si regionale.

  • O uniune a inovarii – reorientarea cercetarii si dezvoltarii si a politicii de inovare catre provocarile majore, reducand in acelasi timp distanta dintre stiinta si lansarea pe piata, astfel incat inventiile sa fie transformate in produse. Drept exemplu, brevetul comunitar ar putea permite intreprinderilor sa economiseasca 289 de milioane euro in fiecare an.
  • Tineretul in miscare – cresterea calitatii si a atractivitatii internationale a sistemului european de invatamant superior, prin promovarea mobilitatii studentilor si a tinerilor profesionisti. Ca actiune concreta, posturile vacante in toate statele membre ar trebui sa fie mai accesibile la nivelul intregii Europe, iar calificarile profesionale si experienta sa fie recunoscute in mod corespunzator.
  • O agenda digitala pentru Europa – asigurarea unor avantaje economice si sociale durabile printr-o piata unica digitala bazata pe Internet ultra rapid; toti europenii trebuie sa aiba acces la Internet de mare viteza pana in 2013.
  • O Europa care isi utilizeaza eficient resursele – sprijinirea tranzitiei catre o economie care utilizeaza eficient resursele, cu emisii reduse de carbon. Europa trebuie sa isi mentina obiectivele 2020 in ceea ce priveste productia si consumul de energie si eficienta energetica. Acest lucru ar reduce cu 60 de miliarde euro importurile de petrol si de gaze pana in 2020.
  • O politica industriala pentru o crestere economica verde – sprijinirea competitivitatii bazei industriale a UE in lumea de dupa criza, prin promovarea spiritului de initiativa si dezvoltarea de noi competente. Acest lucru ar crea milioane de noi locuri de munca.
  • O agenda pentru noi competente si locuri de munca – crearea conditiilor pentru modernizarea pietelor fortei de munca, in scopul cresterii gradului de ocupare al fortei de munca si asigurarii durabilitatii modelelor noastre sociale, in conditiile iesirii la pensie a generatiei baby-boom.
  • Platforma europeana impotriva saraciei – asigurarea coeziunii economice, sociale si teritoriale, ajutand persoanele sarace si excluse social si permitandu-le sa joace un rol activ in societate.

Obiectivele ambitioase urmarite de strategia Europa 2020 presupun trecerea la un nou nivel de conducere si responsabilitate. Comisia invita sefii de stat si de guvern sa isi insuseasca aceasta noua strategie si sa o aprobe la Consiliul European de primavara. Rolul Parlamentului European va fi, de asemenea, amplificat.

Metodele de punere in aplicare vor fi consolidate pentru a garanta ca angajamentele sunt transpuse in actiuni concrete pe teren. Comisia va monitoriza progresele realizate. Raportarea si evaluarea obiectivelor stabilite prin Europa 2020 si Pactul de stabilitate si de crestere (PSC) vor fi efectuate simultan (ramanand instrumente distincte) pentru o mai buna coerenta. Acest lucru va permite ambelor strategii sa urmareasca obiective de reforma similare, ramanand in acelasi timp instrumente separate.

Informatii suplimentare: http://ec.europa.eu/eu2020/index_en.htm

V.V.

Imprima paginaMicsoreaza fontMareste font


Articol vizualizat de 71 ori.
Publicitate
Apulum94
------------------------------------- Gregory Tour
------------------------------------- European Times
-------------------------------------

-------------------------------------