Filosofia turismului

Iata un subiect despre care toata lumea isi da cu presupusul. A ajuns ca fotbalul, unde microbistii fac legea, ei stiindu-le pe toate. Doar ca turismul este altceva. Un domeniu extrem de sensibil in care neavenitii pot face un rau incomensurabil, compromitand insasi ideea de turism.

Este paradoxal ca intr-o tara ca a noastra, cu un potential turistic considerabil, sa filosofezi doar, in loc sa misti domeniul din loc: sa-l fatuiesti, sa-i dai consistenta si culoare si sa-l scoti mandru in lume. Dupa 1989, am demarat prost si am continuat si mai prost.

Am gandit si actionat haotic, pe apucate, fara o idee generoasa care sa vizeze viitorul, fapt ce a permis patrunderea in sistem a tot felul de nechemati care, vazandu-se in posesia unor obiective luate aproape de-a moaca, n-au mai stiut ce sa faca cu ele.

Este una dintre cele mai crude realitati postdecembriste, aducatoare de pagube, asemenea unei reactii in lant. Cum a fost posibil? Simplu, daca-mi este permis sa ma exprim asa asupra unui domeniu care, alaturi de agricultura, ar fi putut face din Romania un paradis in care toata lumea sa traiasca bine, iar acum, pe timpul celei mai cumplite crize economico-financiare, am fi putut fi aparati cu propriul nostru scut anticriza...

Simplu, pentru ca timp de 20 de ani ne-am balbait daca sa avem ori ba un minister al turismului si perioade lungi de timp ne-am multumit cu un departament lipit de alt minister. S-a crezut, probabil, ca e de ajuns sa avem obiective turistice, ca ele se pun singure in valoare, fara ca statul sa investeasca masiv, inclusiv printr-o publicitate agresiva, cum fac si altii, drept pentru care toate bugetele din acest domeniu au fost mai mult decat meschine.

De la premierul Nastase aveam pretentii mai mari si-am ramas surprins de declaratia sa soc facuta intr-o sedinta de guvern: „un bun manager“, spunea domnia sa la acea vreme, „poate sa faca turism si cu bani putini“. Trist, dar asa a fost. Cand, in fine, 2009 s-a dovedi anul indestularii bugetare a acestui minister, am sarit ca muscati de sarpe la gatul ministeresei, ca si cum banii i-ar fi fost alocati ei, in calitate de persoana fizica, si nu ministerului.

Orice initiativa de promovare a Romaniei peste granita a devenit un cap de acuzare pentru modul „inconstient“ in care se risipesc banii. Nimeni, absolut nimeni dintre cei care aratau acuzator cu degetul spre proaspatul ministru n-a vrut sa recunoasca un adevar economic universal valabil, conform caruia 80% din bugetul alocat in orice tara turismului trebuie investit in promovare...

Departe de mine de a fi un sustinator al Elenei Udrea, dar realitatea ma obliga sa recunosc ca este singura persoana din executiv, din toate guvernele postdecembriste, chiar, care a inteles ca fara promovare, in materie de turism esti un nimeni, exclus de pe orice piata.

Sute de tari care se considera destinatii turistice se afla intr-o acerba si permanenta competitie si nu slabesc ritmul nici atunci cand si-au vazut sacii in caruta, cum se spune; nu inceteaza sa promoveze, uneori chiar foarte agresiv. Este specific domeniului, ambalajul si reclama vand marfa. Daca te zgarcesti, poti sa-ti iei adio ca-ti vei vinde marfa, chiar daca ea este de calitate.

Oare nu din aceasta cauza am sarit din agenda marilor turoperatori ai lumii, precum TUI (care, recent, a revenit la ganduri mai bune), ITS sau Thomas Cook Neckerman? Astazi nu mai suntem in planurile acestor giganti ai turismului international, am iesit din carti, cum se spune, iar „amanuntul“ ne costa mai mult decat triplul bugetului din 2010 alocat ministerului!

Cum, Doamne iarta-ma, cu atatia intelectuali, cu atatea minti care de care mai luminate, nu se poate intelege ca pentru a fi un Eldorado in materie de turism trebuie sa starnesti interesul unui boss in ale turismului, cu 40.000 de agentii, cum este, de pilda, TUI?

Daca cineva ar dori sa raspunda cinstit la aceasta intrebare, apoi macar jumatate din problemele turismului romanesc ar fi rezolvate. Mai ramane cealalta jumatate, deloc usoara, daca avem in vedere reticenta sau neputinta executivelor de a investi in infrastructura, de a pune in valoare bogatiile cu care ne-a inzestrat natura si mostenirea lasata de inaintasi.

Pentru ca, sa nu zambiti, este complicat sa faci pelerinaj ecumenic la manastirile din Moldova, calare pe magari si este jenant sa-l obligi pe turist sa faca opt ore cu trenul pana la Constanta sau cinci ore cu masina pe neterminta Autostrada a Soarelui, cand spre destinatii externe, mai marii turismului din tari cu adevarat interesate in a atrage valuta inghit distantele doar pentru a-i oferi turistului suficient timp pentru a vedea, pentru a admira obiectivele din planul excursiei si... a cheltui cat mai mult posibil.

Am la indemana un exemplu personal, cules din Antalya. Eram vreo 15 turisti interesati sa vedem Pamukkale, doar ca ne ingrozea distanta de cateva sute de kilometri. A doua zi, agentul de turism a venit cu solutia si am ajuns cu elicopterul sa vedem si sa admiram locul in care istoria antica si darnicia naturii au creat un sit magic, unde clipele par eterne.

Ne-a costat ceva mai mult, dar a meritat si am inteles de ce Turcia traieste din turism, de ce a ajuns sa dea lectii multor tari cu traditie in domeniu. Cati demnitari romani n-or fi calcat prin aceste locuri, doar ca de invatat n-au invatat nimic sau, pur si simplu, nu-i intereseaza.

Pentru ca despre dezinteres este vorba la clasa noastra politica. Interesele sunt pentru nevoile personale; cel national poate sa astepte. Valabil atat pentru cei din varf, cat si pentru micii oameni de afaceri din turism. De aceea avem servicii proaste, personal nepregatit; de aceea este urat si ocolit sistemul all-inclusive, pentru ca inlatura spaga si nu lasa loc de furat.

As mai filosofa pe aceasta tema, dar teama-mi este ca oricate argumente solide as aduce in favoarea ideii de turism ca ramura de baza a economiei nationale, voi pierde in fata jocurilor politicianiste si a luptei pentru putere.

Emil MUNTEANU
e.munteanu@yahoo.com