Camera de Comert si Industrie a Muncipiului Bucuresti
Anul V, Nr. 9 (218) 03-09.03.2010 > Comunicatii si IT

Forumul pentru guvernarea Internetului, evaluari si perspective

La Geneva au inceput recent pregatirile pentru unul dintre cele mai importante evenimente
ale anului legate de politicile Internet. Camera de Comert Internationala (ICC) si initiativa ICC BASIS (Business Action to Support the Information Society) au exprimat punctul de vedere al mediului de afaceri in cadrul primei runde de consultari deschise ale Internet Governance Forum (IGF), consultari menite sa puna bazele urmatorului forum care va avea loc la Vilnius, in Lituania,
 in perioada 14-17 septembrie a.c.

Recomandarile ICC BASIS pentru forumul din 2010 includ imbunatatirea accesului de la distanta in vederea unei participari mai largi si mai diverse, precum si identificarea unor probleme emergente care merita sa fie aduse in discutie in cadrul evenimentului, relateaza un comunicat de presa al ICC.

In cadrul consultarilor de la Geneva, ICC BASIS a subliniat ca este important ca forumul sa aduca in prim plan activitatile regionale legate de IGF. „Guvernarea Internetului necesita implicarea atenta a tuturor partilor interesate. Sesiunile dedicate initiativelor regionale ne arata modul in care sunt organizate aceste initiative. Acestea nu numai ca subliniaza experientele si prioritatile regionale emergente, dar constituie, in acelasi timp, o modalitate de a inlesni accesul la nivel global al punctelor de vedere si experientelor partilor interesate din intreaga lume“, a declarat Ayesha Hassan, Senior Policy Manager, responsabil cu politicile de e-business, tehnologia informatiei si a comunicatiilor in cadrul ICC BASIS.

In 2010, cand populatia cibernetica a lumii a ajuns la 1,73 miliarde, dreptul la guvernare Internet este mai important ca niciodata. Desfasurat sub egida secretarului general ONU, IGF reprezinta o platforma internationala unica ce saluta interventiile deschise pe probleme de guvernare din partea tuturor grupurilor interesate, inclusiv guverne, conducatori de afaceri, comunitatea tehnica si societatea civila.

Forumul de anul trecut, desfasurat la Sharm-el-Sheikh, in Egipt, si la care au participat in jur de 1.500 de persoane, a subliniat importanta Internetului ca o resursa uriasa cu un enorm potential de crestere a standardului de viata la nivel global. Discutiile s-au axat pe modul in care exploatarea acestei retele ne poate ajuta sa gasim solutii la multe dintre provocarile cu care ne confruntam in actuala economie globala in continua si rapida schimbare.

Elaborarea unor politici capacitive si stabilirea mediului legal si de reglementare corect sunt esentiale pentru accesul la infrastructura si Internet. Desi aceste probleme s-au aflat pe agenda forumului din 2009, ICC BASIS recomanda ca ele sa fie abordate in cadrul unei sesiuni principale pe probleme de dezvoltare in cadrul forumului de anul acesta. „Am dori ca aceasta sesiune sa se axeze pe implicatiile politicilor, alegeri politice in cunostinta de cauza, cele mai bune practici si modul in care s-a facut fata provocarilor din domeniu“, a declarat Heather Shaw, vicepresedinte pentru politici de tehnologia informatiei si comunicatiilor, Consiliul pentru Afaceri Internationale al Statelor Unite.

In cadrul forumului din Egipt de anul trecut s-au organizat, pentru prima data, consultari cu privire la continuarea organizarii forumului al carui mandat initial de cinci ani se termina la sfarsitul acestui an. La recentele consultari deschise de la Generva, ICC BASIS a subliniat din nou, cu tarie, punctul de vedere al mediului de afaceri, conform caruia incheierea IGF ar putea conduce la reducerea capacitatii Internetului de a potenta cresterea economica si a imbunatati beneficiile colective.

Subramanian Ramadorai, vicepresedinte Tata Consultancy Services si presedinte BASIS: „In tarile mai putin dezvoltate, conectivitatea are o legatura directa cu schimbarile sociale si economice pozitive. Bogatii si saracii lumii au nevoi diferite, dar IGF a catalizat comunicarea intre toate partile interesate, contribuind la crearea unui proces de faurire de politici in mod informat – o preconditie a progresului.“

„Herbert Heitmann, sef pe probleme de comunicatii globale la SAP si presedinte al Comisiei ICC pentru e-business, tehnologia informatiei si telecomunicatii: „Incetarea organizarii IGF sau schimbarile aduse principiilor sale fundamentale ar putea dauna serios dezvoltarii si extinderii viitoare a Internetului. Am fost incurajati de faptul ca majoritatea coplesitoare a participantilor la IGF 2009 si-au exprimat oficial sprijinul pentru continuarea organizarii forumului. Cei care au sugerat schimbari majore au fost, in mod evident, in minoritate.“

Traducere si adaptare,
Virginia VALASUTEANU
virginia.valasuteanu@ccib.ro

Imprima paginaMicsoreaza fontMareste font


Articol vizualizat de 91 ori.
Publicitate
Apulum94
-------------------------------------
-------------------------------------